De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Integrated Services Digital Network

Reţea cu servicii digitale integrate (ISDN) este o norma internaţională specifică reţelei telefonice cu comutaţie de circuite, proiectat să permită transmisia de voce şi de date printr-un banal cablu de cupru, rezultând o îmbunatăţire dramatică a calităţii şi a vitezei, faţă de cele oferite în sistemele analogice. Într-un mod şi mai larg, ISDN este un set de protocoale folosite pentru stabilirea şi întreruprea conexiunilor telefonice, cât şi pentru funcţionalităţi complexe pentru utilizatorul serviciului telefonic. Originea termenului vine din limba germană, "Integriertes Sprach- und Datennetz" ("reţea integrată de voce şi date").

Într-o videoconferinţă, ISDN se ocupă simultan de voce, de video şi de transmisia text între un terminal individual şi grupul de sisteme aflat în conferinţă.

Cuprins 1 Configuraţii 2 Puncte de referinţă 3 Tipuri de comunicaţii suportate 4 Alte tehnologii 5 Legături externe 6 Metode de acces la internet

[modifică] Configuraţii

În ISDN există două tipuri de canale: B (de la "Bearer") şi D (de la "Delta"). Canalele B sunt folosite pentru transmisiile de date (pot include şi voce). Canalele D sunt folosite pentru semnalizare şi control (dar nu este exclus să fie folosite şi pentru date).

Există două tipuri de interfeţe ISDN. Basic rate interface (BRI) — numit şi Basic rate access (BRA) — constă în două canale de tip B, fiecare cu o bandă de 64 kbit/s, şi un canal D cu o bandă de 16 kbit/s. Împreună aceste trei canale pot fi descrise de notaţia 2B+D. Primary rate interface (PRI) — numită şi Primary rate access (PRA) — au un numar mai mare de canale de tip B precum şi de un canal D cu o lăţime a benzii de 64 kbit/s. Numărul de canale B dintr-un PRI variază de la ţară la ţară: în America de Nord şi Japonia este de 23B+1D, cu o bandă însumată de 1.544 Mbit/s (T1); în Europa şi Australia numărul de canale este de 30B+1D, având o bandă totală de 2.048 Mbit/s (E1).

Folosind tehnica codării cu marcarea inversărilor, datele apelului telefonic se transmit pe canale de tip (B), iar canalele de tip (D) sunt folosite pentru stabilirea apelului şi administrarea legăturii create. Dupa ce apelul a fost stabilit, între cele două parţi ale apelului există o simplă legătură sincronă bidirecţională de 64 kbit/s care este menţinută până la terminarea apelului. Pot coexista un număr maxim de apeluri câte canale de date sunt. Canalele Bearer pot fi şi ele multiplexate într-un canal unic de capacitate mare printr-un proces numit "bonding" (grupare).

Canalul D poate să fie de asemenea folosit pentru a trasmite şi recepţiona pachete X.25 precum şi pentru conexiuni la reţeaua cu comutare de pachete X.25, adupă cum este specificat în standardul X.31. În lumea reală, X.31 a fost implementat ca serviciu comercial numai în Franţa şi Japonia.

[modifică] Puncte de referinţă

Un set de puncte de referinţă sunt definite în standardul ISDN pentru a descrie anumite puncte dintre telco şi echipamentul terminal ISDN al utilizatorului.

• R - defineşte punctul dintre un echipament ne-ISDN şi terminal adaptator (TA) care are rolul de translator dinspre şi înspre un astfel de dispozitiv
• S - defineşte punctul dintre un echipament ISDN (sau TA) şi o terminaţie de reţea de tip 2 (NT-2)
• T - defineşte punctul dintre un echipament NT-2 şi unul NT-1
• U - defineşte punctul dintre un echipament NT-1 şi switch-ul telco.

Majoritatea dispozitivelor NT-1 înglobează şi funcţii NT-2, astfel punctele de referinţă S şi T sunt în general înglobate într-un singur punct de referinţă numit S/T. În America de nord, dispozitivul NT-1 este considerat echipament al clientului final şi întreţinerea sa îi revine acestuia. Prin urmare, serviciu oferit clientului este interfaţa U. În alte locuri, dispozitivul NT-1 este întreţinut de către operatorul telefonic, şi serviciul oferit este interfaţa S/T.

[modifică] Tipuri de comunicaţii suportate

Printre tipurile de date care pot fi transmise prin aceste canale de 64 kbit/s sunt şi apelurile telefonice cu modulaţie în puls (PCM), asigurând astfel acces la serviciile tradiţionale de voce PSTN. Aceste informaţii pot fi schimbate între reţea şi utilizator în momentul stabilirii apelului telefonic. În America de nord, ISDN este folosit în acest moment ca o alternativă la conexiunile analogice, utilizarea cea mai fecventa fiind cea de acces la internet. Totuşi, câteva servicii care au fost proiectate să lucreze pe ISDN sunt acum transportate prin intermediul Internetului. În Europa, şi mai ales în Germania, ISDN-ul a fost vândut cu succes ca un telefon cu capabilităţi extinse faţă de telefonul analog POTS (Plain Old Telephone Service), care nu are, sau are puţine astel de capabilităţi. Între timp, capabilităţi care erau la început disponibile numai folosind un terminal ISDN (precum apel conferinţă, |Call forwarding, Caller ID, etc.) sunt acum disponibile în mod curent şi pentru telefoanele analogice, elimiându-se astfel avantajele ISDN-ului.

Alt avantaj al telefonului ISDN este posibilitatea unor convorbiri simultane (un apel per canal B), util în cazul unor familii numeroase. Totuşi şi acest avantaj începe să dispară odată cu reducerea costurilor telefoniei mobile, făcând ISDN-ul o tehnologie neatractivă pentru utilizatorul casnic.

Pentru o conexiune de date, în cazul unei linii analogice este nevoie de un modem, iar în cazul unei conexiuni ISDN este necesar un adaptor terminal (TA).

[modifică] Alte tehnologii

• ADSL
• ATM
• B-ISDN
• Internet
• H.320

[modifică] Legături externe

• http://www.cisco.com/univercd/cc/td/doc/cisintwk/ito_doc/isdn.htm
• http://hea-www.harvard.edu/~fine/ISDN/
• http://www.itu.org/
• http://www.ralphb.net/ISDN/
• http://www.concito.net/isdn.php

[modifică] Metode de acces la internet

• Cu fir :

Modem | ISDN | DSL | Cablu | Ethernet | Fibră optică | Internet prin priză

• Fară fir

Wi-Fi | WiMAX | Internet prin satelit